2010
2010 este anul care marchează şi debutul implementării efective a mai multor Programe Operaţionale din cadrul fondurilor structurale alocate României pentru perioada 2007-2013. Începând din acest an, Addvances devine, alături de alte câteva companii şi organizaţii similare, o companie de referinţă în domeniul serviciilor ce vizează dezvoltarea capacităţii administrative. Astfel, după doar 3 ani de activitate, Addvances se mândreşte cu un portofoliu de peste 50 de strategii de dezvoltare, audituri interne şi proiecte de eficientizare a managementului organizaţional.