Având în “spate” o experienţă de aproape 12 ani, Addvances poate afirma cu mândrie că deţine un istoric, ceea ce reprezintă suma eforturilor, realizărilor, câteodată a eşecurilor, a miilor de experienţe generate de diversitatea serviciilor oferite de-a lungul timpului şi a sutelor de proiecte implementate cu succes.

Echipa Addvances priveşte cu mândrie spre trecutul construit şi cu încredere înspre ceea ce va urma.

  • 2002

    Pe 18 decembrie 2002 a fost înfiinţată compania, sub numele de Marketing Design, obiectivele sale imediate fiind cele legate de furnizarea de servicii de consultanţă în marketing şi comunicare.

  • 2004

    Începând cu anul 2004, pe fondul începerii dezvoltării pieţei de consultanţă, compania îşi extinde gama de servicii cu cele de marketing research, realizând unele dintre cele mai importante studii de fundamentare a investiţiilor executate la acea vreme în judeţele Botoşani şi Suceava.

    Anul 2004 marchează totodată rebranding-ul companiei, Marketing Design devenind ADDVANCES, în urma unui proces de naming şi branding desfăşurat în totalitate la nivel intern.

  • 2005

    În anul 2005, după aproape trei ani de la înfiinţare şi de investiţii personale susţinute, compania începe să devină un jucător important pe piaţa locală de consultanţă. Acest an a reprezentat momentul în care, echipa Addvances a constatat alinierea la nivelul unor competitori, chiar cu o vechime mai ridicată în domeniul serviciilor de consultanţă.

  • 2007

    Perioada 2005-2006 a fost marcată de un salt semnificativ al companiei, atât în ceea ce priveşte serviciile oferite şi pieţele deservite, cât mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea echipei de consultanţi. Toate acestea au făcut ca ADDVANCES să fie pregătită pentru perioada ce urma imediat momentului integrării României în Uniunea Europeană.

    La jumătatea anului 2007, ADDVANCES activa deja  la nivel naţional şi internaţional, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră, în domeniul elaborării de strategii şi studii de marketing. Domeniile specifice de expertiză ale ADDVANCES la acea dată erau: strategii în domeniul cercetării – inovării (RIS), strategii de cooperare economică şi socială transfrontalieră, strategii de atragere a investiţiilor străine şi studii de fundamentare a investiţiilor pentru domeniul privat, strategii de vânzări, marketing şi distribuţie.

    2007 este anul în care Addvances începe să devină un jucător important pe piaţa serviciilor de consultanţă adresate mediului public.

     

  • 2010

    2010 este anul care marchează şi debutul implementării efective a mai multor Programe Operaţionale din cadrul fondurilor structurale alocate României pentru perioada 2007-2013. Începând din acest an, Addvances devine, alături de alte câteva companii şi organizaţii similare, o companie de referinţă în domeniul serviciilor ce vizează dezvoltarea capacităţii administrative. Astfel, după doar 3 ani de activitate, Addvances se mândreşte cu un portofoliu de peste 50 de strategii de dezvoltare, audituri interne şi proiecte de eficientizare a managementului organizaţional.

     

     

  • 2013

    După 11 ani de activitate, rezultatele companiei reprezintă o dovadă certă a seriozităţii şi profesionalismului, a asumării şi respectării celor mai înalte standarde profesionale şi morale, fiind pregătită să sprijine clienţii în proiectele lor de dezvoltare pentru următorul cadru de programare 2014-2020.

     

Contact

Sediul central al companiei ADDVANCES este în Iași, România. Compania are două puncte de lucru în Bruxelles (Belgia) și în București (România).

ROMANIA - sediul central
A: Iasi, Str. Soseaua Nicolina 155
T: 0040 332­ 404 728
F: 0040 332­ 404 729
E: Office@Addvances.ro

BELGIA
A: Bruxelles, 66B Avenue Dolez, Uccle 1180
T: 0032 221­ 982 95
F: 0040 221­ 982 95
E: Bruxelles@Addvances.ro

ROMANIA - Bucuresti
A: Str. Polonă nr. 55, Sector 1
T: 0040 374­ 050 597
F: 0040 332­ 404 729
E: Bucuresti@Addvances.ro